Fiindcă mai bine este să ți se spună: Vino aici sus; decât să fii înjosit în prezența prințului pe care ochii tăi l-au văzut.
Umilința va câștiga favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor. Umilința este crucială pentru a fi un mare Creștin, un lider de succes, o persoană plină de har (grațiozitate), sau un om cu prieteni. Adevărata smerenie nu presupune niciodată activitățile, aprobarea, sau prezența altora. Este mult mai bine să fii invitat decât să te inviți singur, pentru că s-ar putea și ar trebui să fii respins pe baza unei asemenea prezumții. Lasă-i pe ceil/alți să te facă important, mai degrabă decât să încerci tu însuți (Pr 25:27; 27:2).
Doar jumătate din proverb este aici. Aceste cuvinte sunt explicația și recompensa pentru adoptarea unei abordări umile în adunările publice. Prima jumătate declară: „Nu te pune în fața regelui, și nu sta în locul oamenilor mari”. Solomon a predat umilința predând bunele maniere pentru evenimentele sociale. Este mai bine să iei un loc din spate și să fii invitat să înaintezi decât să ocupi un loc în față și să fii rugat să te muți înapoi în fața celor prezenți.
Domnul Isus Hristos a folosit aceeași ilustrație pentru smerenie, când (El) a văzut oaspeți mândri la o masă alegând locurile mai bune (Luca 14:7-10). Cu mai multe detalii decât Solomon, deoarece / fiindcă o pildă este mai detaliată decât un proverb, Isus a descris rușinea publică de a fi rugat să meargă / să te muți mai jos față de onoarea publică de a i se cere să meargă / ridici mai sus! El a încheiat declarând că El va răsplăti smerenia și va pedepsi mândria (Luca 14:11). Ai grijă!
În timp ce rușinea dezonoarei și respingerii publice face ca proverbul să fie puternic și valoros, mândria sufletului tău este ceea ce trebuie identificat și eliminat. Acțiunile mândre care îi jignesc pe ceilalți sunt doar simptomele unui spirit arogant și ale unei inimi trufie. Adevărata smerenie începe în suflet, unde recunoști inutilitatea ta în fața lui Dumnezeu și te angajezi să-i slujești pe alții, mai degrabă decât să aștepți sau să le ceri să te onoreze și să te slujească.
Cum sunteți în discuțiile de grup? Poți să-i asculți cu calm și răbdare pe ceilalți vorbind, sau ești agitat de nevoia de a vorbi? Dar conversațiile unu-la-unu? Trebuie să răspundeți la fiecare afirmație cu una de-al dumneavoastră? De ce este crucial să vorbești? De ce simți nevoia? Încalci principiul smereniei predat de acest proverb. Ar trebui să tăceți în cele mai multe cazuri până când vi se cere în mod special opinia.
Luați în considerare o aplicare mai îndepărtată a acestui principiu al umilinței și rezervei predat de proverb. Dacă vi se permite privilegiul de a folosi un cont de cheltuieli al companiei în timpul călătoriei sau pentru alte sarcini sau avantaje într-un loc de muncă, ar trebui să alegeți întotdeauna un loc mai puțin costisitor pentru a mânca și un articol de meniu decât un loc mai scump și un articol de meniu mai costisitor. Această alegere este crucială pentru caracterul unui Iosif sau Daniel necesar succesului, și vă va face dragă celor de peste voi care aprobă facturile. Ei vor avea încredere în tine cu mai mult și îți vor spune mai târziu să cheltuiești mai mult. Mulți bărbați (oameni) nu pot înțelege o înțelepciune atât de simplă.
Succesul tău necesită smerenie și blândețe. Dumnezeu Însuși te va doborî cu siguranță, dacă nu urăști mândria, aroganța, și prezumția (Pr 8:13; 15:25; 16:5; Iov 40:9-14). Bărbații (oamenii) te vor respinge pentru prietenie sau afaceri, pentru că cei mai mulți bărbați (oameni) sunt supărați (au resentimente / resentează?) de un spirit trufaș (Pr 13:10; 26:12,16; 28:11). Și vei face greșeli costisitoare, căci mândria este orbitoare și înșelătoare prin prezumțiile ei (Pr 11:2; 16:18; 29:23). Smeriți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, și El vă va înălța destul de curând (Pr 18:12; Iacov 4:10; I Petru 5:6).

Primiți gratuit în fiecare zi Proverbele și comentariul. Deschideți canalul, atingeți „Urmăriți” și activați clopoțelul de notificări.