A face dreptate și judecată este pentru DOMNUL mai bine primit decât sacrificiul.
Iată unul dintre cele mai mari / bune proverbe. Dă glorie / slavă lui Dumnezeu! Învață / predă o regulă evlavioasă pentru etica/ă Creștină care să vă ghideze viața. Fă-ți timp să înveți această prioritate a înțelepciunii, și smerește-te față de neprihănirea ei, astfel încât să poți mulțumi lui Dumnezeu și să găsești o mare pace pentru dileme.
Îți poftești înțelepciune? Învață acest proverb, și nu-l uita. Lecția este mai grea decât multe și necesită explicații, ilustrații, și aplicații, dar vei avea răspunsuri simple / ușoare pentru situații pe care alții le consideră imposibil de dificile. Vei găsi milă și libertate pentru propriul tău suflet și pentru sufletele altora. Îți mulțumesc, Dumnezeule binecuvântat, pentru înțelepciune.
Fariseii nu pot înțelege / cuprinde acest principiu, așa că Isus l-a folosit pentru ai / a le închide gura de mai multe ori (Matei 9:13; 12:7). Deși Evreii îl citiseră, îl memoraseră, îi număraseră literele, îl legaseră pe frunte, și îi sărutaseră semnele de cerneală pe suluri (Matei 23:5; Ioan 5:39; Rom 2:17), ei nu s-au apropiat niciodată de a învăța spiritul acestei reguli din inima lui Dumnezeu.
„Dreptate și judecată” înseamnă a face ceea ce este corect din punct de vedere moral. Față de Dumnezeu, este o inimă curată / pură care ascultă de cuvintele Lui (I Sam 15:22-23; Ps 51:16-17). Față de oameni, înseamnă a fi corect, drept, și bun, așa cum este definit de Dumnezeu (Ex 18:21-22; Deut 1:16-17; 16:18-19; II Sam 8:15; 15:4; Ps 82:1-4; Eclesiastul 5:8; Is 59:4,14; Ieremia 22:15-16; Ezek 45:9; Ioan 7:24). Este păzirea celor două mari porunci, care sunt mai mari decât orice sacrificiu sau închinare exterioară (Marcu 12:33).
„Sacrificiul” înseamnă păstrarea preceptelor, rânduielilor, și serviciilor lui Dumnezeu ale religiei exterioare, care sunt de natură ceremonială, oficială, ritualică, sau exterioară. De asemenea, este ascultarea literei poruncilor sau a închinării lui Dumnezeu în timp ce neglijezi sau încalci spiritul sau intenția acelor legi sau a milei personale. Chiar dacă Iehova Însuși le-a poruncit lor și detaliile lor, există un moment și o modalitate corectă și greșită de a le păstra și de a le impune.
Omul perfect face pe amândouă, dar el știe că religia morală a inimii este mai importantă decât religia ceremonială de închinare publică sau carnetul de cecuri (Matei 23:23; I Sam 15:22-23; Mica 6:6-8). David a însetat (a fost? însetat) după Dumnezeu ca nimeni altul, dar i-a venit și ideea și finanțarea unui templu fabulos. Asemenea tatălui său, Solomon tânjea înțelepciunea interioară pentru a-i plăcea lui Dumnezeu, dar, de asemenea, a întrecut orice rege în închinarea publică. Un bărbat 9(om) perfect face ambele.
Isaia a declarat că Israelul este ca Sodoma și Gomora pentru că a păstrat religia ceremonială a lui Dumnezeu, dar a neglijat bunătatea și mila în relațiile personale (Is 1:10-20). Isaia a condamnat din nou înfățișarea exterioară de neprihănire a lui Israel prin slujirea oficială a lui Dumnezeu, încălcând în mod privat drepturile și nevoile celor din jur, chiar și ale familiei (Is 58:1-10). Înțelegeți și iubiți diferența dintre religia ceremonială și adevărata evlavie a stilului de viață.
Isaia a explicat în continuare că Dumnezeu este atât de mare încât nu are nevoie de jertfele tale publice, și că orice păcat din inima ta sau din viața ta personală strică închinarea pe care o faci în exterior, oricât de corectă ar fi aceasta (Is 66:1-4). Iată înțelepciunea: neprihănirea ta interioară și personală sfințește și înfrumusețează închinarea ta exterioară și publică, dar închinarea exterioară și publică nu poate și nu va acoperi o inimă sau o viață păcătoasă (Pr 15:8; 28:9; Hag 2:10-14).
Nu contează că Dumnezeu a dat poruncile. Nu contează dacă păstrezi perfect detaliile acestora. Dumnezeu apreciază tratamentul corect, drept, și milostiv al oamenilor mai important decât acuratețea ceremonială. Îi pasă foarte mult de detaliile serviciului Său religios, dar nu atunci când acestea sunt în conflict cu nevoile legitime ale oamenilor. Această distincție este divină – poți să o înțelegi / cuprinzi? Dragostea plină de inimă depășește închinarea exactă, atunci când acestea sunt în conflict.
Adevărata dreptate prețuiește corectitudinea și mila mai presus de respectarea strictă a literei legilor lui Dumnezeu. Judecata adevărată prețuiește bunăstarea omului mai mult decât ceremoniile sau legile lui Dumnezeu concepute pentru bunăstarea omului. De exemplu, dreptatea și judecata evlavioasă știu când este acceptabil să minți, chiar dacă Dumnezeu condamnă cu strictețe minciuna (Ex 1:15-21; Judecătorii 4:18-21; I Sam 16:1-2; 21:1-2, 10-15; II Sam 15:31-37; 17:15-22; I Împărați 3:16-28; II Împărați 10:18-21; etc., etc.).
Pentru un alt exemplu, Legea lui Moise cerea odihnă în zilele de Sabat. Cei fără înțelepciune și care au înălțat „jertfă” / “sacrificiu” ar cere ascultarea Sabatului de răul omului, chiar dacă Sabatul a fost dat pentru a se odihni și a-l ajuta pe om (Ex 23:12). O astfel de religie în alb-negru, care păstrează detaliile, este întotdeauna mai ușoară decât a face „dreptate și judecată”, care necesită o inimă cinstită și curată / pură, o primă pe milă, și înțelepciune perceptivă pentru a împărți corect.
Iată înțelepciunea prețioasă și lecția inspirată: a-l iubi pe Dumnezeu din inimă și a face ceea ce este drept, bine, și îndurător / milostiv față de ceilalți și cu tine însuți îi place lui Dumnezeu mai mult decât respectarea perfectă a rânduielilor Sale ceremoniale. O inimă curată / pură, cu dragoste sinceră și slujire față de ceilalți este mai importantă / este mult mai important decât detaliile închinării oficiale. Respinge erezia că participarea la Liturghie cu credință îți va acoperi sufletul, indiferent de viața ta. Înțelegeți / cuprindeți că chiar și poruncile specifice detaliate pot fi încălcate pentru a gestiona corect o situație.
Această regulă nu neglijează închinarea formală, deoarece Solomon însuși a fost un mare exemplu de sacrificiu costisitor (I Împărați 3:4; 8:64-66; II Cronici 7:5). Închinătorii adevărați le vor face pe amândouă (Matei 23:23). Dar atunci când te confrunți cu un conflict între a ajuta o persoană cu bunăvoință și o datorie strictă de închinare, fă îndurarea / mila și compasiunea mai importante. Nu ar trebui să exaltați ceremonia sau litera / literele peste / asupra milă și spirit. Nu judeci după prezumție sau capriciu, ci doar atunci când te confrunți cu o contradicție sau dilemă între poruncile formale și ajutorul unei persoane.
Proverbul nu este singura voce pentru această regulă din Vechiul Testament. Se găsește și în alte locuri (Mica 6:6-8). Cel citat de Isus Hristos este din Osea 6:6,
Căci am dorit milă, și nu jertfă; și cunoașterea lui (/ de?) Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.
Biblia ilustrează regula cu exemple. Isus i-a blamat pe Evrei pentru că gândeau mai mult la circumcizie (tăiere împrejur?) și la Sabat decât la vindecarea unui om (Ioan 7:21-24; 5:1-16). Este adevărată „dreptate și judecată” să vindeci un om, chiar dacă a încălcat legea importantă a Sabatului. A lăsa un om șchiopăt, chiar și pentru încă o zi, pentru a păzi Sabatul, a fost „jertfă” / “sacrificiu” răutăcioasă. Acești diavoli nemilostivi ar tăia un om (tăierea împrejur) în / pe ziua Sabat, dar i-au / L-au interzis lui / pe Isus să vindece un om în / pe Sabat după ce a stat neputincios pe pat timp de 38 de ani.
Dacă crezi că astfel de oameni răi și plin de ură au dispărut / nu mai sunt, te înșeli / ești greșit. Ei încă mai exist/ă. Au minți mici și inimi chiar mai mici. Ai prefera să întâlnești o ursoaică jefuită de puii ei decât pe unul dintre acești Farisei auto-neprihăniți (de sine) și aroganți. Inimile lor urâte sunt dezvăluite când păcătoșii care se pocăiesc sunt celebrați sau se caută milă pentru oricine împotriva tradiției. Ar trebui să vă bucurați de felul în care Domnul i-a disprețuit, ridiculizat, ignorat, și învins.
Când David i s-a făcut foame, el a mâncat pâinea pentru pâine de prezentare din cort, care era permisă numai preoților să mănânce (I Sam 21:1-6). Nici măcar Leviții nu puteau mânca pâinea de prezentare. David a încălcat porunca clară a lui Dumnezeu (Ex 29:32; Lev 24:9). Și Isus l-a scuzat total / exonerat pentru că a făcut acest lucru (Matei 12:3-4). De ce a făcut omul după inima lui Dumnezeu așa ceva? Cum a avut David încrederea / îndrăzneala să mănânce pâinea sfântă a preoților? Ce i-a dat libertate?
El știa că Dumnezeu l-a respins pe Cain și închinarea lui pentru că nu a făcut-o corect (Geneza 4:3-5), și știa că Dumnezeu i-a pedepsit aspru pe Nadab și Abihu (Lev 10:1-2), pe Moise (Numeri 20:7-13), și Saul (I Sam 13:8-14) pentru modificarea poruncilor lui Dumnezeu. De unde știa / Cum a știut David că Dumnezeu va accepta încălcarea legii lui Dumnezeu pentru foame minoră, când ar fi putut obține mâncare în alt mod? Prin dreptatea, judecata, și mila acestui proverb! Amin!
Te entuziasmează înțelepciunea lui David? Nu e de mirare că era un om după inima lui Dumnezeu: a gândit așa cum credea / a crezut / gândea / gândește Dumnezeu. El știa că mila era mai importantă decât pâinea de prezentare. Pe de altă parte, Regele Saul a crezut profan că un sacrificiu al prăzii Amaleciților ar justifica ignorarea poruncii lui Dumnezeu de a-i anihila complet (I Sam 15:1-29). Astfel de Farisei vor suna foarte sfinți când vorbesc despre păstrarea cu zel a închinării lui Dumnezeu, în timp ce ignoră principiile drepte pe care Dumnezeu le consideră mai importante. Cititorule, fii un David, nu un Saul!
Când apostolii au cules porumb și l-au mâncat în ziua de Sabat, Fariseii i-au condamnat pentru încălcarea legii (Matei 12:1-2). Dar Isus le-a reamintit acestor legaliști religioși despre cazul lui David și despre lucrarea preoților în Sabat (Matei 12:3-5). Apoi, El a aplicat cu înțelepciune principiul îndurător (de milă) înrudit pentru a-i apăra pe apostoli, și i-a certat / mustrat pe Farisei că nu au cunoscut propria lor Scriptură / au fost ignoranți (Matei 12:3,5,7). Semeni mai mult cu Isus sau cu Fariseii?
Fariseii l-au înălțat convenabil pe Corban – darul lor de bunuri din promisiunea credinței pentru templu – pentru a evita să aibă grijă de părinții lor bătrâni aflați în nevoie (Matei 15:3-6; Marcu 7:9-13). Ei au făcut un „sacrificiu” viitor pentru întreținerea templului mai important decât să facă „dreptate și judecată” propriilor părinți. Această atitudine fără inimă de a folosi poruncile pentru a acoperi lipsa iubirii și a milei este exact ceea ce condamnă proverbul. Isus a înălțat dreptatea și judecata, chiar dacă aceasta însemna încălcarea legii lui Dumnezeu cu privire la închinarea exterioară.
De exemplu, Isus a vindecat în Sabat o femeie, care fusese închinată împreună de un duh rău de infirmitate timp de 18 ani. Conducătorul sinagogii L-a certat / mustrat înaintea oamenilor și a spus că vindecarea trebuie să aibă loc în celelalte zile ale săptămânii. Ascultă-l pe acest om rău care apără litera legii lui Dumnezeu. Ar trebui să apreciem poziția lui pentru strictețe? Nu / niciodată! Acesta nu este singurul astfel de eveniment din relatările evanghelice ale Domnului; există multe.
Isus l-a numit ipocrit, pentru că era unul; și El le-a spus celor prezenți că fiecare dintre Farisei ar ajuta bouul să bea apă în Sabat, și apoi El a justificat (în)călcarea Sabatului de dragul femeii (Luca 13:10-17). Rezultatul? Dușmanii Lui s-au rușinat, și poporul s-a bucurat de faptele Lui de bunătate și îndurare / milă. Ce îi aducea de obicei această aplicare înțeleaptă a judecății divine? Ura lor criminală!
Fariseii pretind că iubesc cuvântul lui Dumnezeu, dar iubesc doar regulile alb-negru care sunt convenabile. Ei resping conceptul de înțelepciune. (Nu există înțelepciune în a ține regulile alb-negru, pentru că aceasta este doar respectarea din memorie.) Înțelepciunea aplică corect principiile lui Dumnezeu care pot trece peste legile și învață prioritățile lui Dumnezeu în poruncile Sale. Fariseii sunt prea drepți / corecți, așa cum a avertizat Solomon (Ecl 7:16). Isus le-a ridiculizat zeciuiala meticuloasă din ierburi, în timp ce a omis lucruri mai importante, cum ar fi mila (Matei 23:23).
Când Naaman s-a întors în Siria după ce a fost curățat de lepră, îndatoririle sale au inclus escortarea regelui la închinarea păgână. Obiceiul îi cerea să se închine împreună cu stăpânul său înaintea idolului păgân Rimmon. Ce sfat i-a dat Elisei acestui credincios conștiincios în Iehova, care a trebuit să se angajeze în idolatrie păgână ca parte a slujbei sale (II Împărați 5:18-19)? Mergi / du-te-n pace! Nu te îngrijora pentru asta! Fariseii ar fi devenit albaștri și s-ar fi sufocat de o astfel de înțelepciune milostivă, pentru că nu au învățat niciodată proverbul sub / în fața ochii(lor) tăi.
Divorțul și recăsătorirea sunt adesea una dintre cele mai grele probleme cu care se confruntă pastorii. Dacă Scriptura permite doar curvia / desfrânarea și dezertarea ca motive pentru divorț și recăsătorie (Matei 5:32; 19:9; I Cor 7:12-16,27-28), ar putea exista oportunități pentru ei să practice acest proverb. Vor exista cazuri lipsite de adulter sau dezertare, dar similare sau mai rău ca natură sau efect, în care divorțul este justificat de această regulă și de omologul ei din Noul Testament (Matei 12:7). Un pastor înțelept va cântări foarte mult astfel de principii. Există cineva ca David care să o aplice cu bucurie?
Majoritatea pastorilor conservatori s-ar teme să folosească această regulă, pentru că au fost instruiți să fie atenți la litera legii, ignorând spiritul. Ei nu înțeleg acest proverb sau omologii lui din Noul Testament. Ei trebuie să păstreze tradiția Fariseilor sau să fie considerați libertini de cei care urăsc mila. Fie ca Dumnezeu să ridice oameni să respingă robia Fariseismului și să promoveze libertatea lui Isus Hristos, fără a compromite legile lui Dumnezeu din simplul capriciu sau comoditate. Doamne, să fie mai mulți pastori ca David.
Dacă ești slab în credință și ai nevoie de un plus de curaj, Domnul a sprijinit în continuare astfel de aplicații de îndurare / milă, pentru că El a apărat și apostolii Săi culegând porumbului în Sabat, spunând: „Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru sabat” (Marcu 2:23-28). Ce a vrut El să spună? El a vrut să spună că Sabatul a avut un scop și o intenție care înlocuiește porunca însăși. Dacă ai putea păstra scopul și intenția Sabatului, chiar dacă încălcai litera strictă a legii Sabatului, ai fost îndreptățit și încurajat să faci asta.
Puteți concluziona la fel de ușor că căsătoria a fost făcută pentru bărbat (om), nu bărbatul (omul) pentru căsătorie. De ce să forțezi o căsătorie să rămână împreună, dacă scopul căsătoriei a fost iremediabil distrus? Singurul motiv ar fi să înălțăm „jertfa” / “sacrificiu” peste „dreptate și judecată”, ceea ce încalcă proverbul și arată mentalitatea Fariseului într-o inimă. Regula intenției este pentru înțelepciunea ta; acesta este scopul Proverbelor; acesta este scopul din Proverbe 21:3.
Înțelepciunea discerne intenția unei porunci pentru a păstra spiritul ei în timp ce îi încalcă litera. Cu toate acestea, această libertate este numai pentru cei care țin căsătoriile împreună cu toată puterea lor, pentru că omul nu ar trebui să despartă cu ușurință ceea ce Dumnezeu a unit împreună. Este asta vorbind din ambele părți ale gurii? Este aceasta a fi ipocrit prin susținerea pozițiilor opuse? Nu, este împărțirea corectă a cuvântului adevărului și găsirea echilibrului înțelepciunii lui Dumnezeu. Amin!
Aceasta este înțelepciunea înaltă, cea a lui David și a lui Isus, dar ea îți este disponibilă, dacă te încrezi în cuvântul lui Dumnezeu, ca în acest proverb. Isus i-a condamnat pe cei care judecau situațiile mai degrabă după înfățișarea / aspectul / aparență lor decât după faptele și efectele lor (Ioan 7:24). El știa că există un mod diferit de a vedea situațiile, și era prin evaluarea corectă a tuturor unghiurilor – unul al dreptății și al judecății. Judeci după aspectul simplist și de suprafață al unei situații, sau poți evalua corect o situație la un nivel mai profund pentru a ajunge la răspunsul cu adevărat înțelept?
Există o mare nevoie de judecată înțeleaptă și dreaptă în multe situații. Uneori există contradicții, sau aparent conflict, între statutele și preceptele lui Dumnezeu. Iosafat a rânduit judecători care să poată judeca dincolo de aparența controverselor pentru a determina soluția dreaptă, una bazată pe dreptate și judecată. Îndrumarea lui față de acești oameni cu privire la îndatoririle lor este foarte instructivă (II Cronici 19:8-11).
Luați în considerare un alt exemplu. Dacă afacerile, sănătatea, sau vacanța unui bărbat (om) îl cheamă departe de adunările bisericii, poți accepta prioritatea milei prin acest proverb, chiar dacă poți sublinia prezența mai mult decât majoritatea (Evrei 10:23-25). Nu-l condamnați pentru că este mai puțin Creștin; îl încurajezi pentru că este un înțelept milostiv. Și nu obiectezi și nu eviți să aplici acest principiu propriului tău sine (Pr 11:17).
Acest proverb nu poate fi folosit pentru a neglija sau a încălca în mod prostesc poruncile lui Dumnezeu. Ar trebui să știți ce s-a întâmplat cu omul care a ridicat (cules) cu îndrăzneală bețe în ziua de Sabat (Numeri 15:30-36) și cu David când a mutat incorect Chivotul Legământului (II Sam 6:1-11). Numai atunci când există un conflict între porunci sau este nevoie de milă, există motive să luăm în considerare principii de înțelepciune ca acest proverb.
Ar trebui să socotiți că toate poruncile lui Dumnezeu sunt corecte / drepte (Ps 119:128), și ar trebui să știți ce a învățat Isus despre cei care încalcă cele mai mici porunci (Matei 5:19). Dar nu îți poate fie teamă / frică sau timid să treci peste rânduielile ceremoniale pentru a arăta dragoste și milă în situații dificile sau dureroase. Îndurarea DOMNULUI este în veac!
Isus a învățat îndurarea (mila) așa cum nu s-a mai văzut până acum / vreodată în Israel. El a învățat să nu se întoarcă răul (Matei 5:38-42), iubirea de dușmani (Matei 5:43-48), bucuria pentru păcătoșii care se pocăiesc (Luca 15:1-32), și binecuvântarea supraabundentă a milei pentru cei care o arată. (Luca 6:37-38). Dar regula fusese dată în proverbul de aici. Veți profita de darul lui Dumnezeu și veți învăța această înțelepciune prețioasă de la Dumnezeul cerului prin condeiul lui Solomon? Veți reuși să găsiți echilibrul și prioritatea lui Dumnezeu și să puneți pe primul loc dreptatea, mila, și smerenia (Mic 6:6-8)?
A face dreptate și judecată este pentru DOMNUL mai bine primit decât sacrificiul.
Iată unul dintre cele mai mari / bune proverbe. Dă glorie / slavă lui Dumnezeu! Învață / predă o regulă evlavioasă pentru etica/ă Creștină care să vă ghideze viața. Fă-ți timp să înveți această prioritate a înțelepciunii, și smerește-te față de neprihănirea ei, astfel încât să poți mulțumi lui Dumnezeu și să găsești o mare pace pentru dileme.
Îți poftești înțelepciune? Învață acest proverb, și nu-l uita. Lecția este mai grea decât multe și necesită explicații, ilustrații, și aplicații, dar vei avea răspunsuri simple / ușoare pentru situații pe care alții le consideră imposibil de dificile. Vei găsi milă și libertate pentru propriul tău suflet și pentru sufletele altora. Îți mulțumesc, Dumnezeule binecuvântat, pentru înțelepciune.
Fariseii nu pot înțelege / cuprinde acest principiu, așa că Isus l-a folosit pentru ai / a le închide gura de mai multe ori (Matei 9:13; 12:7). Deși Evreii îl citiseră, îl memoraseră, îi număraseră literele, îl legaseră pe frunte, și îi sărutaseră semnele de cerneală pe suluri (Matei 23:5; Ioan 5:39; Rom 2:17), ei nu s-au apropiat niciodată de a învăța spiritul acestei reguli din inima lui Dumnezeu.
„Dreptate și judecată” înseamnă a face ceea ce este corect din punct de vedere moral. Față de Dumnezeu, este o inimă curată / pură care ascultă de cuvintele Lui (I Sam 15:22-23; Ps 51:16-17). Față de oameni, înseamnă a fi corect, drept, și bun, așa cum este definit de Dumnezeu (Ex 18:21-22; Deut 1:16-17; 16:18-19; II Sam 8:15; 15:4; Ps 82:1-4; Eclesiastul 5:8; Is 59:4,14; Ieremia 22:15-16; Ezek 45:9; Ioan 7:24). Este păzirea celor două mari porunci, care sunt mai mari decât orice sacrificiu sau închinare exterioară (Marcu 12:33).
„Sacrificiul” înseamnă păstrarea preceptelor, rânduielilor, și serviciilor lui Dumnezeu ale religiei exterioare, care sunt de natură ceremonială, oficială, ritualică, sau exterioară. De asemenea, este ascultarea literei poruncilor sau a închinării lui Dumnezeu în timp ce neglijezi sau încalci spiritul sau intenția acelor legi sau a milei personale. Chiar dacă Iehova Însuși le-a poruncit lor și detaliile lor, există un moment și o modalitate corectă și greșită de a le păstra și de a le impune.
Omul perfect face pe amândouă, dar el știe că religia morală a inimii este mai importantă decât religia ceremonială de închinare publică sau carnetul de cecuri (Matei 23:23; I Sam 15:22-23; Mica 6:6-8). David a însetat (a fost? însetat) după Dumnezeu ca nimeni altul, dar i-a venit și ideea și finanțarea unui templu fabulos. Asemenea tatălui său, Solomon tânjea înțelepciunea interioară pentru a-i plăcea lui Dumnezeu, dar, de asemenea, a întrecut orice rege în închinarea publică. Un bărbat 9(om) perfect face ambele.
Isaia a declarat că Israelul este ca Sodoma și Gomora pentru că a păstrat religia ceremonială a lui Dumnezeu, dar a neglijat bunătatea și mila în relațiile personale (Is 1:10-20). Isaia a condamnat din nou înfățișarea exterioară de neprihănire a lui Israel prin slujirea oficială a lui Dumnezeu, încălcând în mod privat drepturile și nevoile celor din jur, chiar și ale familiei (Is 58:1-10). Înțelegeți și iubiți diferența dintre religia ceremonială și adevărata evlavie a stilului de viață.
Isaia a explicat în continuare că Dumnezeu este atât de mare încât nu are nevoie de jertfele tale publice, și că orice păcat din inima ta sau din viața ta personală strică închinarea pe care o faci în exterior, oricât de corectă ar fi aceasta (Is 66:1-4). Iată înțelepciunea: neprihănirea ta interioară și personală sfințește și înfrumusețează închinarea ta exterioară și publică, dar închinarea exterioară și publică nu poate și nu va acoperi o inimă sau o viață păcătoasă (Pr 15:8; 28:9; Hag 2:10-14).
Nu contează că Dumnezeu a dat poruncile. Nu contează dacă păstrezi perfect detaliile acestora. Dumnezeu apreciază tratamentul corect, drept, și milostiv al oamenilor mai important decât acuratețea ceremonială. Îi pasă foarte mult de detaliile serviciului Său religios, dar nu atunci când acestea sunt în conflict cu nevoile legitime ale oamenilor. Această distincție este divină – poți să o înțelegi / cuprinzi? Dragostea plină de inimă depășește închinarea exactă, atunci când acestea sunt în conflict.
Adevărata dreptate prețuiește corectitudinea și mila mai presus de respectarea strictă a literei legilor lui Dumnezeu. Judecata adevărată prețuiește bunăstarea omului mai mult decât ceremoniile sau legile lui Dumnezeu concepute pentru bunăstarea omului. De exemplu, dreptatea și judecata evlavioasă știu când este acceptabil să minți, chiar dacă Dumnezeu condamnă cu strictețe minciuna (Ex 1:15-21; Judecătorii 4:18-21; I Sam 16:1-2; 21:1-2, 10-15; II Sam 15:31-37; 17:15-22; I Împărați 3:16-28; II Împărați 10:18-21; etc., etc.).
Pentru un alt exemplu, Legea lui Moise cerea odihnă în zilele de Sabat. Cei fără înțelepciune și care au înălțat „jertfă” / “sacrificiu” ar cere ascultarea Sabatului de răul omului, chiar dacă Sabatul a fost dat pentru a se odihni și a-l ajuta pe om (Ex 23:12). O astfel de religie în alb-negru, care păstrează detaliile, este întotdeauna mai ușoară decât a face „dreptate și judecată”, care necesită o inimă cinstită și curată / pură, o primă pe milă, și înțelepciune perceptivă pentru a împărți corect.
Iată înțelepciunea prețioasă și lecția inspirată: a-l iubi pe Dumnezeu din inimă și a face ceea ce este drept, bine, și îndurător / milostiv față de ceilalți și cu tine însuți îi place lui Dumnezeu mai mult decât respectarea perfectă a rânduielilor Sale ceremoniale. O inimă curată / pură, cu dragoste sinceră și slujire față de ceilalți este mai importantă / este mult mai important decât detaliile închinării oficiale. Respinge erezia că participarea la Liturghie cu credință îți va acoperi sufletul, indiferent de viața ta. Înțelegeți / cuprindeți că chiar și poruncile specifice detaliate pot fi încălcate pentru a gestiona corect o situație.
Această regulă nu neglijează închinarea formală, deoarece Solomon însuși a fost un mare exemplu de sacrificiu costisitor (I Împărați 3:4; 8:64-66; II Cronici 7:5). Închinătorii adevărați le vor face pe amândouă (Matei 23:23). Dar atunci când te confrunți cu un conflict între a ajuta o persoană cu bunăvoință și o datorie strictă de închinare, fă îndurarea / mila și compasiunea mai importante. Nu ar trebui să exaltați ceremonia sau litera / literele peste / asupra milă și spirit. Nu judeci după prezumție sau capriciu, ci doar atunci când te confrunți cu o contradicție sau dilemă între poruncile formale și ajutorul unei persoane.
Proverbul nu este singura voce pentru această regulă din Vechiul Testament. Se găsește și în alte locuri (Mica 6:6-8). Cel citat de Isus Hristos este din Osea 6:6,
Căci am dorit milă, și nu jertfă; și cunoașterea lui (/ de?) Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.
Biblia ilustrează regula cu exemple. Isus i-a blamat pe Evrei pentru că gândeau mai mult la circumcizie (tăiere împrejur?) și la Sabat decât la vindecarea unui om (Ioan 7:21-24; 5:1-16). Este adevărată „dreptate și judecată” să vindeci un om, chiar dacă a încălcat legea importantă a Sabatului. A lăsa un om șchiopăt, chiar și pentru încă o zi, pentru a păzi Sabatul, a fost „jertfă” / “sacrificiu” răutăcioasă. Acești diavoli nemilostivi ar tăia un om (tăierea împrejur) în / pe ziua Sabat, dar i-au / L-au interzis lui / pe Isus să vindece un om în / pe Sabat după ce a stat neputincios pe pat timp de 38 de ani.
Dacă crezi că astfel de oameni răi și plin de ură au dispărut / nu mai sunt, te înșeli / ești greșit. Ei încă mai exist/ă. Au minți mici și inimi chiar mai mici. Ai prefera să întâlnești o ursoaică jefuită de puii ei decât pe unul dintre acești Farisei auto-neprihăniți (de sine) și aroganți. Inimile lor urâte sunt dezvăluite când păcătoșii care se pocăiesc sunt celebrați sau se caută milă pentru oricine împotriva tradiției. Ar trebui să vă bucurați de felul în care Domnul i-a disprețuit, ridiculizat, ignorat, și învins.
Când David i s-a făcut foame, el a mâncat pâinea pentru pâine de prezentare din cort, care era permisă numai preoților să mănânce (I Sam 21:1-6). Nici măcar Leviții nu puteau mânca pâinea de prezentare. David a încălcat porunca clară a lui Dumnezeu (Ex 29:32; Lev 24:9). Și Isus l-a scuzat total / exonerat pentru că a făcut acest lucru (Matei 12:3-4). De ce a făcut omul după inima lui Dumnezeu așa ceva? Cum a avut David încrederea / îndrăzneala să mănânce pâinea sfântă a preoților? Ce i-a dat libertate?
El știa că Dumnezeu l-a respins pe Cain și închinarea lui pentru că nu a făcut-o corect (Geneza 4:3-5), și știa că Dumnezeu i-a pedepsit aspru pe Nadab și Abihu (Lev 10:1-2), pe Moise (Numeri 20:7-13), și Saul (I Sam 13:8-14) pentru modificarea poruncilor lui Dumnezeu. De unde știa / Cum a știut David că Dumnezeu va accepta încălcarea legii lui Dumnezeu pentru foame minoră, când ar fi putut obține mâncare în alt mod? Prin dreptatea, judecata, și mila acestui proverb! Amin!
Te entuziasmează înțelepciunea lui David? Nu e de mirare că era un om după inima lui Dumnezeu: a gândit așa cum credea / a crezut / gândea / gândește Dumnezeu. El știa că mila era mai importantă decât pâinea de prezentare. Pe de altă parte, Regele Saul a crezut profan că un sacrificiu al prăzii Amaleciților ar justifica ignorarea poruncii lui Dumnezeu de a-i anihila complet (I Sam 15:1-29). Astfel de Farisei vor suna foarte sfinți când vorbesc despre păstrarea cu zel a închinării lui Dumnezeu, în timp ce ignoră principiile drepte pe care Dumnezeu le consideră mai importante. Cititorule, fii un David, nu un Saul!
Când apostolii au cules porumb și l-au mâncat în ziua de Sabat, Fariseii i-au condamnat pentru încălcarea legii (Matei 12:1-2). Dar Isus le-a reamintit acestor legaliști religioși despre cazul lui David și despre lucrarea preoților în Sabat (Matei 12:3-5). Apoi, El a aplicat cu înțelepciune principiul îndurător (de milă) înrudit pentru a-i apăra pe apostoli, și i-a certat / mustrat pe Farisei că nu au cunoscut propria lor Scriptură / au fost ignoranți (Matei 12:3,5,7). Semeni mai mult cu Isus sau cu Fariseii?
Fariseii l-au înălțat convenabil pe Corban – darul lor de bunuri din promisiunea credinței pentru templu – pentru a evita să aibă grijă de părinții lor bătrâni aflați în nevoie (Matei 15:3-6; Marcu 7:9-13). Ei au făcut un „sacrificiu” viitor pentru întreținerea templului mai important decât să facă „dreptate și judecată” propriilor părinți. Această atitudine fără inimă de a folosi poruncile pentru a acoperi lipsa iubirii și a milei este exact ceea ce condamnă proverbul. Isus a înălțat dreptatea și judecata, chiar dacă aceasta însemna încălcarea legii lui Dumnezeu cu privire la închinarea exterioară.
De exemplu, Isus a vindecat în Sabat o femeie, care fusese închinată împreună de un duh rău de infirmitate timp de 18 ani. Conducătorul sinagogii L-a certat / mustrat înaintea oamenilor și a spus că vindecarea trebuie să aibă loc în celelalte zile ale săptămânii. Ascultă-l pe acest om rău care apără litera legii lui Dumnezeu. Ar trebui să apreciem poziția lui pentru strictețe? Nu / niciodată! Acesta nu este singurul astfel de eveniment din relatările evanghelice ale Domnului; există multe.
Isus l-a numit ipocrit, pentru că era unul; și El le-a spus celor prezenți că fiecare dintre Farisei ar ajuta bouul să bea apă în Sabat, și apoi El a justificat (în)călcarea Sabatului de dragul femeii (Luca 13:10-17). Rezultatul? Dușmanii Lui s-au rușinat, și poporul s-a bucurat de faptele Lui de bunătate și îndurare / milă. Ce îi aducea de obicei această aplicare înțeleaptă a judecății divine? Ura lor criminală!
Fariseii pretind că iubesc cuvântul lui Dumnezeu, dar iubesc doar regulile alb-negru care sunt convenabile. Ei resping conceptul de înțelepciune. (Nu există înțelepciune în a ține regulile alb-negru, pentru că aceasta este doar respectarea din memorie.) Înțelepciunea aplică corect principiile lui Dumnezeu care pot trece peste legile și învață prioritățile lui Dumnezeu în poruncile Sale. Fariseii sunt prea drepți / corecți, așa cum a avertizat Solomon (Ecl 7:16). Isus le-a ridiculizat zeciuiala meticuloasă din ierburi, în timp ce a omis lucruri mai importante, cum ar fi mila (Matei 23:23).
Când Naaman s-a întors în Siria după ce a fost curățat de lepră, îndatoririle sale au inclus escortarea regelui la închinarea păgână. Obiceiul îi cerea să se închine împreună cu stăpânul său înaintea idolului păgân Rimmon. Ce sfat i-a dat Elisei acestui credincios conștiincios în Iehova, care a trebuit să se angajeze în idolatrie păgână ca parte a slujbei sale (II Împărați 5:18-19)? Mergi / du-te-n pace! Nu te îngrijora pentru asta! Fariseii ar fi devenit albaștri și s-ar fi sufocat de o astfel de înțelepciune milostivă, pentru că nu au învățat niciodată proverbul sub / în fața ochii(lor) tăi.
Divorțul și recăsătorirea sunt adesea una dintre cele mai grele probleme cu care se confruntă pastorii. Dacă Scriptura permite doar curvia / desfrânarea și dezertarea ca motive pentru divorț și recăsătorie (Matei 5:32; 19:9; I Cor 7:12-16,27-28), ar putea exista oportunități pentru ei să practice acest proverb. Vor exista cazuri lipsite de adulter sau dezertare, dar similare sau mai rău ca natură sau efect, în care divorțul este justificat de această regulă și de omologul ei din Noul Testament (Matei 12:7). Un pastor înțelept va cântări foarte mult astfel de principii. Există cineva ca David care să o aplice cu bucurie?
Majoritatea pastorilor conservatori s-ar teme să folosească această regulă, pentru că au fost instruiți să fie atenți la litera legii, ignorând spiritul. Ei nu înțeleg acest proverb sau omologii lui din Noul Testament. Ei trebuie să păstreze tradiția Fariseilor sau să fie considerați libertini de cei care urăsc mila. Fie ca Dumnezeu să ridice oameni să respingă robia Fariseismului și să promoveze libertatea lui Isus Hristos, fără a compromite legile lui Dumnezeu din simplul capriciu sau comoditate. Doamne, să fie mai mulți pastori ca David.
Dacă ești slab în credință și ai nevoie de un plus de curaj, Domnul a sprijinit în continuare astfel de aplicații de îndurare / milă, pentru că El a apărat și apostolii Săi culegând porumbului în Sabat, spunând: „Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru sabat” (Marcu 2:23-28). Ce a vrut El să spună? El a vrut să spună că Sabatul a avut un scop și o intenție care înlocuiește porunca însăși. Dacă ai putea păstra scopul și intenția Sabatului, chiar dacă încălcai litera strictă a legii Sabatului, ai fost îndreptățit și încurajat să faci asta.
Puteți concluziona la fel de ușor că căsătoria a fost făcută pentru bărbat (om), nu bărbatul (omul) pentru căsătorie. De ce să forțezi o căsătorie să rămână împreună, dacă scopul căsătoriei a fost iremediabil distrus? Singurul motiv ar fi să înălțăm „jertfa” / “sacrificiu” peste „dreptate și judecată”, ceea ce încalcă proverbul și arată mentalitatea Fariseului într-o inimă. Regula intenției este pentru înțelepciunea ta; acesta este scopul Proverbelor; acesta este scopul din Proverbe 21:3.
Înțelepciunea discerne intenția unei porunci pentru a păstra spiritul ei în timp ce îi încalcă litera. Cu toate acestea, această libertate este numai pentru cei care țin căsătoriile împreună cu toată puterea lor, pentru că omul nu ar trebui să despartă cu ușurință ceea ce Dumnezeu a unit împreună. Este asta vorbind din ambele părți ale gurii? Este aceasta a fi ipocrit prin susținerea pozițiilor opuse? Nu, este împărțirea corectă a cuvântului adevărului și găsirea echilibrului înțelepciunii lui Dumnezeu. Amin!
Aceasta este înțelepciunea înaltă, cea a lui David și a lui Isus, dar ea îți este disponibilă, dacă te încrezi în cuvântul lui Dumnezeu, ca în acest proverb. Isus i-a condamnat pe cei care judecau situațiile mai degrabă după înfățișarea / aspectul / aparență lor decât după faptele și efectele lor (Ioan 7:24). El știa că există un mod diferit de a vedea situațiile, și era prin evaluarea corectă a tuturor unghiurilor – unul al dreptății și al judecății. Judeci după aspectul simplist și de suprafață al unei situații, sau poți evalua corect o situație la un nivel mai profund pentru a ajunge la răspunsul cu adevărat înțelept?
Există o mare nevoie de judecată înțeleaptă și dreaptă în multe situații. Uneori există contradicții, sau aparent conflict, între statutele și preceptele lui Dumnezeu. Iosafat a rânduit judecători care să poată judeca dincolo de aparența controverselor pentru a determina soluția dreaptă, una bazată pe dreptate și judecată. Îndrumarea lui față de acești oameni cu privire la îndatoririle lor este foarte instructivă (II Cronici 19:8-11).
Luați în considerare un alt exemplu. Dacă afacerile, sănătatea, sau vacanța unui bărbat (om) îl cheamă departe de adunările bisericii, poți accepta prioritatea milei prin acest proverb, chiar dacă poți sublinia prezența mai mult decât majoritatea (Evrei 10:23-25). Nu-l condamnați pentru că este mai puțin Creștin; îl încurajezi pentru că este un înțelept milostiv. Și nu obiectezi și nu eviți să aplici acest principiu propriului tău sine (Pr 11:17).
Acest proverb nu poate fi folosit pentru a neglija sau a încălca în mod prostesc poruncile lui Dumnezeu. Ar trebui să știți ce s-a întâmplat cu omul care a ridicat (cules) cu îndrăzneală bețe în ziua de Sabat (Numeri 15:30-36) și cu David când a mutat incorect Chivotul Legământului (II Sam 6:1-11). Numai atunci când există un conflict între porunci sau este nevoie de milă, există motive să luăm în considerare principii de înțelepciune ca acest proverb.
Ar trebui să socotiți că toate poruncile lui Dumnezeu sunt corecte / drepte (Ps 119:128), și ar trebui să știți ce a învățat Isus despre cei care încalcă cele mai mici porunci (Matei 5:19). Dar nu îți poate fie teamă / frică sau timid să treci peste rânduielile ceremoniale pentru a arăta dragoste și milă în situații dificile sau dureroase. Îndurarea DOMNULUI este în veac!
Isus a învățat îndurarea (mila) așa cum nu s-a mai văzut până acum / vreodată în Israel. El a învățat să nu se întoarcă răul (Matei 5:38-42), iubirea de dușmani (Matei 5:43-48), bucuria pentru păcătoșii care se pocăiesc (Luca 15:1-32), și binecuvântarea supraabundentă a milei pentru cei care o arată. (Luca 6:37-38). Dar regula fusese dată în proverbul de aici. Veți profita de darul lui Dumnezeu și veți învăța această înțelepciune prețioasă de la Dumnezeul cerului prin condeiul lui Solomon? Veți reuși să găsiți echilibrul și prioritatea lui Dumnezeu și să puneți pe primul loc dreptatea, mila, și smerenia (Mic 6:6-8)?
Primiți gratuit în fiecare zi Proverbele și comentariul. Deschideți canalul, atingeți „Urmăriți” și activați clopoțelul de notificări.