Cel drept nu va fi niciodată clintit din loc, dar cei stricați nu vor locui pământul.
Biblia nu este redundantă. Deși își repetă promisiunile și avertismentele de multe ori, Biblia nu este excesivă, de prisos (superfluu), sau risipitoare prin confruntarea (ta) cu un adevăr similar din nou și din nou. Dumnezeul cerului nu irosește cuvintele. Una dintre cele mai importante lecții ale Bibliei este repetată de nenumărate ori în Proverbe – cei drepți vor fi binecuvântați, și cei răi vor fi blestemați. Problema este ce vei face cu avertismentul.
De la început până la sfârșit, Biblia descrie viețile binecuvântate ale celor drepți. Sunt bărbați și femei care se tem și îl iubesc pe Dumnezeu, au încredere și ascultă de Cuvântul Lui pentru fiecare decizie în viață, și disprețuiesc și resping stilurile de viață false și înșelătoare ale lumii din jurul lor. Luați în considerare (pe) Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise, Rut, David, Estera, și alții din Vechiul Testament. Luați în considerare (pe) Zaharia, Maria, Simeon, Ana, Luca și Gaius în Noul.
În contrast puternic, Biblia descrie și viețile blestemate ale celor răi. Sunt bărbați și femei care se tem de bărbați și iubesc banii, au încredere și ascultă de ideile lumii, și disprețuiesc și resping înțelepciunea Lui Dumnezeu oferită lor în creație și Cuvântul Lui Dumnezeu. Luați în considerare (pe) Cain, Nimrod, Lot, soția lui Lot, Ismael, Esau, Ruben, Samson, Saul, Izabela, și alții din Vechi. Luați în considerare Irod, Pilat, Iuda Iscarioteanul, Safira, și Dema în Noul.
Dacă succesul sau suferința voastră viitoare în această lume și în următoarea este în joc, de câte ori ar trebui să fiți avertizat, și cât de tare ar trebui să fiți avertizat? Dumnezeu și-a trimis profeții devreme și adesea pentru a-și avertiza poporul cu privire la păcatele lor (II Cronici 36:15-16; Ieremia 7:25). Și le-a poruncit să o facă cu voce tare (Is 40:9; 58:1). Nu vei putea niciodată să-l învinuiești pe Dumnezeu, dar te vei putea învinovăți pe tine însuți că ai respins multele avertismente (Pr 5:7-14).
Un stil de viață rău îți va scurta viața, și te va blestema (condamna) pentru eternitate. Unde sunt Adolph, Alexander, Benito, Darwin, Josef, Mao, Nietzsche, Sigmund, Temujin, și nenumărați alții? „Dumnezeu te va nimici în același fel pentru totdeauna, te va duce departe și te va smulge din locuința ta și te va dezrădăcina din țara celor vii” (Ps 52:5). Și ce va spune Isus în marea Zi a Judecății? „Plecați de la mine, blestemaților, în focul veșnic, pregătit pentru diavol și îngerii lui” (Matei 25:41).
Un stil de viață drept îți va prelungi viața, și te va binecuvânta pentru eternitate. Aceste binecuvântări sunt cele pe care Solomon le-a repetat iar și iar ca motivație pentru a alege evlavia și înțelepciunea în locul răutății. Luați în considerare doar câteva exemple (Pr 10:6,16,24-25,27-29; 11:3,5-8,18-21,31; 12:2-3,7,21; 13:6,9,15,21-22,25). Dacă doriți să învățați înțelepciunea din proverbele Regelui Solomon, atunci înțelegeți (cuprindeți) avertismentul său cel mai frecvent găsit în acest proverb.
Unii întreabă: „Dar martiri? Au fost drepți, și au fost tăiați devreme în viață, și au murit morți îngrozitor de dureroase.” Trebuie să vezi imaginea de ansamblu poza / pictura mai mare / mai largă). Binecuvântatul Dumnezeu are nenumărate mai mulți factori care implică fiecare viață decât poți vedea cu viziunea și inteligența ta limitată. Mucenicii? (martirii?) au fost binecuvântați cu bucurie, pace, și mulțumire care depășeau cu mult durerea lor trupească. Poate fi util să înțelegeți proverbul în acest fel,
„Cel neprihănit nu va fi niciodată îndepărtat (mișcat); adică, ei vor trăi mult și fericiți pe pământ, când Dumnezeu va socoti că acest lucru este mai bun pentru ei, și atunci vor trăi veșnic în ceruri. Dar cei răi nu vor locui pe pământ; adică, ei nici măcar nu vor avea un timp lung și liniștit pe pământ, decât dacă Dumnezeu intenționează să le (îi) blesteme și să le (îi) necăjească prin prelungirea vieții lor pământești, și atunci vor fi aruncați în iazul de foc pentru chinul veșnic”.
Biblia nu este redundantă. Deși își repetă promisiunile și avertismentele de multe ori, Biblia nu este excesivă, de prisos (superfluu), sau risipitoare prin confruntarea (ta) cu un adevăr similar din nou și din nou. Dumnezeul cerului nu irosește cuvintele. Dar luați în considerare câți au citit avertismentele sale repetitive și cât de puțini și-au schimbat viața pentru a-I plăcea Lui și a obține binecuvântările Lui. Cititorule, ce vei face? Vei fi un prost și vei spune: „Am mai auzit toate acestea (deja; în trecut, etc.)”? Este alegerea ta. Dar fericitul / binecuvântatul Dumnezeu va avea ultimul râs (Ps 59:5-8).

Primiți gratuit în fiecare zi Proverbele și comentariul. Deschideți canalul, atingeți „Urmăriți” și activați clopoțelul de notificări.